Motto: Cine se gândeşte puţin, se înşeală mult. (Lucian Blaga)
A. Nava lui Hieron
În secolul III i.H. regele Siracuzei Hieron al II-lea a construit o galeră imensă. Acest vas - la a cărui lansare a asistat însuşi Arhimede - dispunea de 3 punţi suprapuse, avea cabine spaţioase, o sală de jocuri, grădini precum şi instalaţii de catapultare pentru atac şi apărare. Potrivit datelor - transpuse în unităţi de măsură moderne - vasul era lung de 90 m cu deplasamentul de circa 4.000 tone.
Pentru alcătuirea echipajului său au fost recrutaţi foarte mulţi oameni. La o singură călătorie aceştia consumau însemnate cantităţi de alimente şi apă. Ceea ce se află consemnat este că, potrivit obiceiului, până la coasta feniciană se lua totdeauna o cantitate de apă de trei ori mai mare decât cea de alimente.
În călătoria de inaugurare, datorită timpului prielnic, cu vânt din pupa, drumul a durat ceva mai puţin. S-a făcut şi o oarecare economie de alimente şi apă, deoarece atât vâslaşii cât şi oamenii de pe punte cosumaseră fiecare câte 3 măsuri de alimente şi 8 de apă, în cală ramânând drept economie 600 măsuri de alimente şi 3000 măsuri de apă.
Asta este ce se ştie despre acest vas construit în antichitate.
Problema este de a determina câţi oameni număra echipajul galerei ?
Autor: Valentin Radulescu, Rebus nr. 23 (707), dec. 1986