Motto: Viaţa e ca mersul pe bicicletă: trebuie să înaintezi mereu ca să nu-ţi pierzi echilibrul (Einstein)
G. Insula întrebărilor
Undeva, pe vastele întinderi ale oceanelor, se află o insulă ciudată numită şi ``Insula întrebărilor”. Motivul este acela că locuitorii ei nu fac niciodată afirmaţii, ci doar întreabă. Întrebările lor admit numai două răspunsuri posibile: DA sau NU.
Toţi locuitorii sunt de două tipuri; să le spunem A şi B. Cei de tipul A pun doar întrebări al căror răspuns corect este DA, pe când cei de tipul B pun numai întrebări cu răspunsul corect NU.
De exemplu, un membru al tipului A poate întreba: “Oare doi şi cu doi fac patru?”, dar nu poate pune întrebări de genul ``Doi şi cu doi fac oare cinci?” sau ``Cât fac doi şi cu doi?”. În schimb, un locuitor de tipul B nu va putea întreba niciodată “Oare doi şi cu doi fac patru?”, dar poate pune întrebarea ``Doi şi cu doi fac oare cinci?”
Am vizitat odată această insulă şi am întâlnit un cuplu numit Ethan şi Violet Russell. L-am auzit pe Ethan întrebând-o pe Violet: "Suntem noi doi de tipul B?” De ce tip este Violet?
Autor: Raymond Smullyan