Soluţii corecte: Aurel Ionescu, Ionel-Vasile Pit-Rada, Zoltan Szabo, Dan Batalu, Mihaela Marghescu, Stefan Gatachiu, Emil Claudiu Man
Notă: Soluţiile primate diferă, în funcţie de gradul de libertate acordat tipurilor de împăturiri şi al gradului de accept al abaterilor. Exemplificam cateva din solutiile primite.
Aurel Ionescu:
Toate literele alfabetului romanesc.
In primul rand cele care sunt formate din linii drepte se pot impaturi eventual sub anumite unghiri astfel incat sa se reduca la o singura linie, deci la I (pentru A se impatureste la 15o astfel ca liniile mari sa se suparpuna apoi liniuta ce ramane la mijloc se impatureste la 45o si se suprapune peste linia mare, pentru E impaturim linia de jos la 45o si astfel devine un F iar F-ul prin inca doua impaturiri devine I, H odata pe jumatate apoi liniuta din mijloc ca si la A, I poate deveni L, K-ul are nevoie de doua impaturiri sub anumite unghiuri astfel incat liniile mici se vor suprapune peste cea mare, M-ul poate deveni V prin doua impaturiri sau I prin trei, N prin doua ca si T, X si Z, iar la Y cele doua mai mici se pot suprapune peste cea mai mare de jos, W poate deveni V).
Acum cele care au si o parte curbata:
B poate deveni un D prin suprapunere ca in exemplul cu S, pentru C putem face doua impaturiri sau doar una ca in exemplul cu O (dar nu pe centru ci cat mai in dreapta) devenind un C mai scurt, din D putem face J impaturindul pe jumatate apoi suprapunem linia dreapta, pentru G il impaturim de la inceput in patru adica pe sfert, deci si orizontal si vertical apoi suprapunem linia dreapta.
J se poate transforma tot intrun J dar putin mai mic sau mai scurt printr-o mica indoire din partea dreapta de sus, P poate deveni D iar R poate deveni P prin suprapunerea coditei, U devine J prin injumatatire, iar O si S sunt date in exemplificare
Ionel-Vasile Pit-Rada:
Prin impaturire orizontala:
din B se obtine D
din D sau G se obtine u (v)
din E sau F se obtine C
din H se obtine n
din K se obtine v
din O se obtine U
din P se obtine D
din Q se obtine U
din R se obtine Q
din S se obtine O
din V se obtine w sau m
din X se obtine V
Prin impaturire verticala
din I se obtine I
din J se obtine L
din L se obtine J
din M se obtine A (sau 1)
din N se obtine D
din O se obtine C
din U se obtine L sau J
din W se obtine V
din Z se obtine E
Zoltan Szabo:
1. Orice literă formată numai din segmente se va putea transforma în litera I după câteva împăturiri
2. Litera I se poate transforma în orice literă formată din segmente: V, W, M, N, Z dar și în X, T, K, A, E, F
3. Adică orice literă formată din segmente se poate transforma în orice literă formată din segmente (la o scară mai mică).
4. În general este valabilă tranzitivitatea pe operația de împăturire (notată cu ->), adică dacă L1->L2 și L2->L3, atunci L1->L3
Toate literele formatie din segmente se pot împături:
A –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
E –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
F –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
H –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
I –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
K –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
L –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
M –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
N –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
T –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
V –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
W –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
X –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
Y –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
Z –> A, E, F, H, I, K, L, M, N, T, V, W, X, Y, Z
Ce se obține din literele care conțin curbe?
1. din B se obține D, din D se poate obține un J, din J un P, din P un D.
2. Din R un P, din P un R cu picioare mai scurte
Adică avem:
B –> D, J, P, D, R
C –> U (dacă se admite rotirea)
D –> J, P, D, R
G
J –> J, P, D, R
O –> C, U
P –> D, R, J, P
Q –> G cu bunăvoință
R –> P, D, J
S –> O, U, C
U –> C (dacă se admite rotirea, având brațele curbate)
U –> J (dacă are brațele drepte)
Singura literă ce nu se transformă în nimic este litera G.
Q se poate transforma într-un G cu multă bunăvoință
U și C se transformă rotind,
U se poate transforma în J.
Toate celelalte litere se pot transforma într-o altă literă.