Motto: Lenea naşte visuri. Prelungită, naşte coşmaruri.

B. O închisoare cu deţinuţi deştepţi

          Într-o închisoare de maximă siguranţă, 100 deţinuţi sunt ţinuţi în celule izolate complet.

          Există o cameră centrală, cu un singur bec, iniţial stins. Din celula sa, nici un deţinut nu poate vedea dacă becul este stins sau aprins.

          În fiecare zi, la diverse ore, gardianul scoate câte un deţinut - ales aleator - la plimbare. Plimbarea trece totdeauna şi prin camera centrală. Aici deţinutul poate aprinde sau stinge becul, sau poate să nu se atingă de el.

Lucru important: numai deţinuţii fac acest lucru. Instalaţia de lumină este neizolată şi gardienii nu vor pune niciodată mâna să aprindă sau să stingă becul din acea cameră.

          De asemenea, oricare deţinut poate cere să vorbească cu directorul închisorii şi să declare că toţi cei 100 deţinuţi au trecut prin camera centrală.

- Dacă această afirmaţie este falsă (adică sunt deţinuţi care nu au apucat să fie scoşi la plimbare de gardieni), deţinutul va fi împuşcat pentru prostia sa.

- Dacă însă ceea ce spune deţinutul este adevărat, atunci toţi vor fi eliberaţi.

Deci  o astfel de acţiune va fi făcută numai de un deţinut care este sigur că are dreptate.

          Închisoarea este monitorizată permanent, aşa că gardienii nu pot trişa.

Anul acesta, deţinuţii au avut parte de o masă comună oferită în ziua de Paşte. Ei au profitat de acest lucru şi au pus la punct o strategie astfel ca - la un moment dat - unul din deţinuţi să poată face o afirmaţie corectă, care să îi elibereze pe toţi.

Puteţi imagina o astfel de strategie ?

Sursă: http://www.ocf.berkeley.edu/~wwu/riddles/intro.shtml (propusă pe 27 august 2002) 

Vezi comentarii
Logheaza-te in site pentru a trimite solutii si comentarii
bburlacu

Nu este foarte clar daca in fiecare zi toti prizonierii sunt scosi la plimbare sau in fiecare zi cate un prizonier este scos aleator.


aatanasiu

Nu este important.

De exemplu, luni la orele 9,10,12,13,15,17,18,20 si 21 este scos la plimbare cate un prizonier.

Ei sunt alesi aleator. Astfel luni, este foarte posibil ca unul din prizonieri sa fie scos la plimbare mai mult de o singura data.

La fel, marti, la 8,9,11,12,13,15,18 si 19 este scos la plimbare cate un prizonier ales aleator (pot fi prizonieri care ies prima oara sau care aui mai iesit).

Miercuri, inchisoarea are un program incarcat, asa ca sunt scosi la plimbare numai 2 prizonieri: la 12 si 15.

Si asa mai departe.