Motto: Hristos a înviat şi pe această cale ! (Ministrul Justiţiei  Rodica Stănoiu, la o întâlnire cu prefecţii)

D. Ouă de Paşte

Vin din nou Sărbătorile de Paşte ! Tradiţia cere să înroşim ouă, să facem cozonaci, să ne bucurăm de Învierea Domnului.

Vârsta şi doctorii spun însă şi altceva. Că putem mânca ouă de Paşte, dar acestea trebuie să fie bine, foarte bine fierte. Trebuie ţinute în apă clocotită exact 9 minute. Nici mai mult nici mai puţin de 9 minute.

Apoi pot fi scoase, vopsite, încondeiate, pregătite pentru a fi ciocnite odată

cu urarea "Hristos a Înviat !".

Am însă o problemă. Cum să fiu sigur că ouale vor sta 9 minute la fiert ?

Ceasurile mele nu merg bine; ba o iau înainte, ba rămân în urmă. Iar cu tehnica modern nu prea sunt pus la punct.

Aşa că am renuntat la ceasuri şi voi folosi 2 clepsidre (cu nisip).

În prima clepsidră nisipul se scurge complet în 4 minute, iar în cealaltă - în  7 minute. Cele două măsurători se fac fără nici o greşeală.

Da, dar eu nu am nevoie de 4 sau de 7 minute. Trebuie să măsor exact 9 minute.

Nu am ieşit niciodată din cuvântul doctorului, şi nu o voi face nici măcar acum.

Pot să rezolv problema ?

Sau anul acesta nu voi mânca ouă roşii ?

(Hm ! Şi nici la bucătărie nu aş vrea să stau prea mult.)

 

Sursă: Săptămana 138 (2004)

Logheaza-te in site pentru a trimite solutii si comentarii